Filmele de Cannes - MR TURNER

Mr. Turner (Timothy Spall)

„Mr Turner" i-a adus un Palme D Or pentru interpretare masculină lui Timothy Spall. Probabil așa cum rolul scriitorului Truman Capote a devenit rolul definitoriu pentru Philip Seymour-Hoffman, tot așa rolul pictorului pre-impresionist englez – Willian Turner este un rol definitoriu pentru Timothy Spall. Cu statura sa îndesată, mâinile cu unghii corodate, și un etern mârâit pe post de comunicare, Spall dă viață unui Turner copleșitor, un turbion emoțional și artistic conținut, cu o privire aprigă, pătrunzătoare îndreptată atât asupra oamenilor cât și asupra peisajelor.

Mike Leigh, aplică și aici modul său unic de a-și construi lumea cinematografică: repetă luni în șir cu actorii săi, improvizează pe marginea situațiilor, scrie și rescrie scenariul cu fiecare întâlnire. Nu lucrează doar cu actorii, ci și cu peisajele, cu lumina, cu momentele desprinse din viața reală a pictorului. Proiectul filmului, numit codat „Untitled 13" („Fără titlu nr 13") a fost inițiat în urmă cu patru ani, iar în tot acest răstimp operatorul și regizorul au colecționat imagini, peisaje, locații.

„Mr Turner” al lui Leigh este, alături de „Van Gogh”(1991) al lui Maurice Pialat (prezentat anul trecut în retrospectiva Pialat a aceluiași Festival al filmelor de Cannes), și de segmentul în care Nicole Kidman o joacă pe Virginia Woolf din „The Hours”, exemplar în slujirea ideii că un film despre un artist nu trebuie să vorbească de arta acelui artist, ci, mai degrabă, despre felul în care acest artist percepe viața din jurul său, felul în care „vede" lumea.

Pe lângă lumina și frumusețea tulburătoare a peisajelor filmate de Dick Pope, care contribuie la această reprezentare a „vederii", mai avem și acribia detaliului de epocă, precum și o combinație între percepție și viziune care ne fac să ne scufundăm în viața lui Turner, cu detaliile biografice, dar mai ales cu nestăvilita sa pasiune de a exista și de a fi martor al luminiii și culorii din jurul lui.

„The Fighting Temeraire” pictura lui Turner, votată în 2005 
pictura favorită a britanicilor, de către ascultătorii BBC Radio4 

Echipa de filmare a adus peliculă, cât mai aproape de momentul T0 în care a pictat Turner, frânturi de inspirație: locomotiva cu aburi luminată de un soare la apus (o singură zi de filmare, o singură ocazie de a surprinde perspectiva lui Turner); corabia supraviețuitoare a bătăliei marine de la Trafalgar, salvatoare pentru Nelson, purtată printre cețurile Tamisei pentru a fi dezmembrată; peisajele canalelor olandeze (filmate, de fapt în Anglia) extrem de grafice vizual prin contrastele pamânt-apă-cer; legarea de catargul unei corăbii pentru a „vedea" furtuna de zăpadă; adăugarea unei pete de culoare roșie unui peisaj marin în griuri, bleuri și alburi, transformată cu unghia în detaliul unei balize de navigare în plin salon al pictorilor Academiei de Arte Britanice, doar pentru a-i face în ciudă lui Constable, care lucra minuțios la o scenă de bătălie suprasaturată de uniforme roșii.

Sigur că lui Leigh nu îi scapă nici detaliile biografice mai mult sau mai puțin picante – relația minunată a pictorului cu tatăl său, ocrotitor, încurajator, agent și sprijin constant pentru însinguratul artist; servitoarea îndrăgostită de care Turner profită sexual din când în când; ironizarea prețiozității unora dintre cumpărători, erijați în competenți critici de artă; refugiul pe care pictorul îl găsește în relația secretă cu o gospodină pașnică din Margate.

Toate acestea concretizează luni, și luni, și luni de scufundare în lumea primei jumătăți a secolului XIX, după cum povestește în „The Guardian” Jacqueline Riding, unul dintre documentariștii filmului. De la ore de mixat uleiuri și pigmenți, la lecții de gătit cap de porc în aspic sau de bărbierit cu briciul, de la citit metri întregi de cărți despre Turner, la căutat și folosit tablourile din epocă, aflate în custodia muzeelor răspândite prin lume, munca minuțioasă și migăloasă a întregii echipe s-a concretizat într-un film bogat în detalii, dar poate prea lung și sărac în conflict narativ. Dar, poate, uneori, ca spectator, trebuie doar să te bucuri de frumusețea construcției și a viziunii din fața ta.