Nu știu de ce mi s-au părut întotdeauna filmele lui David Cronenberg lipsite de sens, de gând, doar meșteșug. Cu o execuție narativă impecabilă, cu actori excelenți, dar... de ce? Ce o vrea omul ăsta să spună prin acest film? Cu ce îmi îmbogățește el oare mintea, sufletul, universul? Sigur, genul horror nu este genul cinematografic dedicat emoției, cu toate acestea, mă aștept cel puțin la o provocare cinematografică.
Urmărim patru personaje, strania și delicata Agatha Weiss (Mia Wasikowska), adolescentul vedetă Benjie Weiss (Evan Bird), actrița trecută, obsedată de interpretarea rolului propriei mame, Havana Segrand (Julianne Moore) și speakerul motivațional Dr Stafford Weiss (John Cusack). Destinele lor paralele s-au intersectat în trecut și se vor determina unul pe celălalt în prezentul filmului.
 |
| Julianne Moore (Havana) |
(spoiler) Agatha, proaspăt venită la Los Angeles, găsește de lucru chiar în casa Havanei care dorește să joace în remake-ul după filmul care a lansat-o pe mama ei ca vedetă, mama ei moartă de tânără într-un incendiu. Cum Agatha poartă pe față și pe mâini urmele unui alt incendiu în care a fost implicată de copil, cele doua se acceptă imediat una pe cealaltă. Dr Stafford este antrenorul motivațional personal al Havanei, care combină torsiunea fizică cu explorarea și eliberarea emoțiilor primare generate de evenimentele copilăriei și, mai ales, de relația cu mama. Este totodată și tatăl lui Benjie, puștiul recalcitrant, rebel, de o obrăznicie și un tupeu potrivit statutului său de vedetă hollywoodiană, care începe să fie bântuit de viziuni în urma vizitei la o fetiță muribundă. De fapt, și el este supraviețuitorul unui incendiu declanșat, aflăm pe parcurs, chiar de Agatha, care îi e soră. Complexitatea narativă a scenariului și revelația finală amestecă incestul dintre frate și soră cu imposibilitatea împăcării cu sine și necesitatea unei purificări, fie prin auto dafe, fie prin dublă sinucidere.
Titlul „Maps to the Stars" („Hărți către stele") se referă la acele hărți din LA, sau din Beverly Hills pe care sunt trecute locuințele vedetelor astfel încât vizitatorii le pot vedea pe dinafară, de departe, de la poartă, pot aspira și ei la această bogăție/splendoare. Dar Cronenberg ne duce în spatele porților, acolo unde se plătește această splendoare. Și unde nimic nu este ceea ce pare.
 |
| Mia Wasikovska (Agatha) |
Mânuind doar patru personaje principale, Cronenberg ne poartă printre izbucnirile subconștientului personajelor care sunt, constant, în căutarea unui echilibru pe care socotesc că li-l poate da fie un anume rol, fie un anume gest, dar pe care li-l aduce, în final, doar recunoașterea păcatului și distrugerea sinelui.
 |
| Julianne Moore (Havana) |
Propunerea narativă a lui Cronenberg face parte din stilistica sa. El pare să se concentreze pe Havana(Julianne Moore) care, însă, este doar incidental implicată în această dramă de familie, rezolvată la final în stilul tragediilor Greciei antice, în care moare toată lumea. Și trucul îi reușește regizorului cu supra de măsură și dezechilibrează narativ filmul, căci Julianne Moore „fură" ecranul. Intensitatea actriței, care pare să se joace pe sine însuși, mută accentul de la drama de familie, la acest personaj-torță emoțională a cărui interpretare i-a adus lui Moore premiul de interpretare feminină la Cannes în 2014.
Tot timpul filmului am avut impresia că văd reversul greoi, întunecat și bântuit de fantome al filmului lui Robert Altman, „Prêt-à-porter"(1994). Dacă la Altman, intrigile se împletesc, se desfășoară, superficialitatea e lejeră, amuzantă, nocivă, dar nu criminală, Hollywood-ul lui Cronenberg este același loc al intrigilor și fățărniciei, dar într-o atmosferă diferită. „Maps to the Stars" mișună de agenți (nu spioni, ci ai actorilor), de sex, de miniciună, de tupeu. De neuitat rămîne scena în care Havana, într-un threesome cu o actriță rivală mai tânără și cu un prieten al regizorului care face filmul în care își dorește să joace, este întreruptă de soneria mobilului. Prietenul răspunde trântindu-se crăcănat într-un fotoliu. La telefon este chiar regizorul, iar Havana îi strigă disperată, din așternut, bărbatului să pomenească și de ea în conversație. Prietenul însă închide.
Cronenberg fiind Cronenberg nu lipsește accentul de supranatural – fantome de copii îi bântuie pe protagoniști. Palide, fluide, liniștite fantomele sunt cele care aduc bunul simț și morala în această lume întoarsă cu susul în jos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu