Ce pot spune despre singura comedie pe
care am savurat-o în acest festival – că drama primează în ochii Cannes-ului?
Poate, dar un lucru e cert, și comedia trebuie să fie inteligentă pentru a
ajunge acolo. „Les Combattants” a cucerit
Într-o răsturnare de rol, cum ne stă
bine într-o societate contemporană în care egalitatea dintre sexe le face pe
femei tot mai autoritare și mai agresive, iar pe bărbați tot mai ezitanți și
mai nesiguri în a-și oferi sprijinul, regizorul Thomas Cailley ne oferă un
cuplu format dintr-o ea, Madeline (Adèle Haenel), combativă, activă, puternică
(fizic), antrenându-se pentru a intra în trupele de elită ale armatei și un el, Arnaud (Kévin Azaïs)relaxat, nesigur pe viitorul propriu, fără direcție precisă
și absolut uimit de energia acestei sălbăticiuni ce i se prezintă sub forma atractivă de fată.
 |
| „Les Combattants” |
Fata hard-core nu se lasă cucerită cu
una cu două, iar când băiatul decide să o urmeze în tabăra de antrenament unde
firea lui docilă și temperamentul amical îl fac să fie un soldat mult mai bun
decât ea, nemulțumită de condițiile prea soft ale antrenamentului, devine chiar
antagonică. Lucrurile se rezolvă simplu,
cu un sărut, cei doi o șterg împreună, luând în piept pe cont propriu natura
sălbatică a sudului Franței.
Beat-ul comic se naște atât din
inversarea rolurilor predeterminate social, ea – combatantă, el - pasiv, cât și
din personajele însele: ea – obsedată de sfârșitul lumii, el – bun cunoscător
al animalelor. Scenariul surprinde – primul gest de apropiere pe care îl face
ea față de el este să îi aducă cadou o cutie de pui de o zi congelați, pentru a
servi ca hrană nevăstuicii salvate din piscină, iar imaginea puilor
decongelându-se în cuptorul cu microunde sub supravegherea celor doi mi se pare
emblematică pentru film. Încet, încet fiecare ajunge să accepte ciudățeniile celuilalt și să îi recunoască forța, iar ironia și auto-ironia sunt instrumente
fine pe care regizorul le mânuiește cu îndemânare. Chiar și momentul deus ex
machina în care, ea, otrăvită de ingurgitarea cărnii de vulpe, este salvată de
la moarte sigură de el care o poartă pe brațe până în cel mai apropiat sat,
unde, sub ploaia/ninsoarea de cenușă generată de incendiile masive ale zonei,
sunt salvați de un grup de pompieri, scapă de ridicol printr-o calchiere
ironică a imagisticii tipice filmelor de acțiune.
Datorită vecinătății de vizionare, nu
poți să nu compari simpaticul antrenament militar francez din „Les Combattants”,
în care lumea e hrănită cu batoane Mars și jeleuri, și se bate cu pușcoace cu
gloanțe de vopsea, cu durul și nemilosul antrenament al soldaților ruși din
„The Search" să te întrebi, vag, cum se poate apăra o societate tolerantă
vestică, în care domină respectul față de om, de identitate, de opțiune,
respect extins și asupra trupelor sale, de trupele unei armate feroce, ferale,
primitive, educată prin umilire, bătaie și amenințarea constantă a morții, în
care singurul drept recunoscut este acela de a supraviețui distrugându-l pe cel
aflat în fața ta.
Greu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu