luni, 26 august 2013

Din noul Afganistan, cu dragoste

WAJMA, AN AFGHAN LOVE STORY


regia Barmak Akram, Afganistan- Franţa, 2013
Cel mai bun scenariu, Festivalul de Film Sundance 2013


„based on true stories”

Barmak Akram, regizorul
Pelicula începe cu o vedere prin parbrizul unui camion militar a traversării unui râu de munte într-o zonă minată din Afganistan. Pe malurile râului stânci date cu var semnalizează zona de siguranță, iar cei care lucrează la deminarea terenului sunt afgani, echipați de ONU, sau o organizație internațională similară. Trecem brusc apoi la o casă în Kabul, cu poarta de fier, cu fiul care crește cîini de luptă, cu o cină tradițională la lumina lămpii cu petrol, căci s-a tăiat curentul electric și unde facem cunoștiință cu cele două personaje principale ale acestui love story – fata din familia tradițională (Wajma Bahar) și tânărul hipster(Mustafa Habibi) întors din emancipatul Iran.
Pe străzile Kabul-ului burka a fost coborâtă, dar oare mentalitatea a dispărut și ea? Răspunsul îl dă, parțial, filmul. Wajma acceptă o relație cu tânărul hipster, și chiar întâlniri clandestine la el în apartament. El îi face promisiuni și îi declară dragoste veșnică. Este primită la universitate să studieze legea, dar, probabil, că nu va putea merge căci... rămâne însărcinată.


Wajma Bahar (Wajma)

Regizorul filmului, Barmak Akram trăiește de la vârsta de 14 ani refugiat la Paris. Crescut într-o altă cultură, într-o altă mentalitate, s-a întors în Afganistan pentru a povesti lumii o realitate puțin cunoscută. A luat o cameră, câteva din poveștile cunoscuților săi și o mână de actori semi-profesioniști pe care i-a pus în situații aproape reale. Montajul l-a făcut pe loc, o zi de filmare, o zi de montaj, sau două zile de filmare, o săptămână de montaj. Nu a îndrăznit să spună nimănui în Afganistan care este subiectul filmului și a păcălit pe rând atât autoritățile cât și actorii implicați. Căci el spune povestea unei fete care rămâne însărcinată cu un băiat, iar acesta nu vrea să o ia de nevastă. Gestul lor aduce dezonoare familiilor, dar mai ales familiei fetei căci băiatul motivează refuzul pretextând că fata nu era virgină. Chiar dacă Wajma are 20 de ani, educația ei sexuală se apropie de cea a unui copil și este incapabilă să înțeleagă acest refuz. Crescută cu toleranță de familie, este cu atât mai puțin capabilă să înțeleagă reacția extremă a tatălui care e gata să o omoare din bătaie. Dar legile tradiției ți ale Kabul-ului i-ar da voie părintelui, sau fratelui, sau oricărei rude lezate să îi omoare pe amândoi.



Barmak Akram a filmat singur povestea, dezvăluindu-le actorilor, din mers, scenariul filmului. Astfel el conduce spectatorul, în același ritm cu protagoniștii, în dezvăluirea unei lumi în tranziție, cu nunți strălucitor de kitsch  dar unde bărbații și femeile stau, încă, în zone separate, sau în apartamente moderne, cu aceeași mobilă PAL, unde el îi cântă ei la chitară o serenadă pe o insuportabil de agresivă coloristic plapumă mov. Aceea este probabil seara în care cei doi vor face dragoste, o scenă care, deși filmată, după mărturisirea regizorului, nu va rămâne în montajul final. Actrița speriată de posibilele consecințe l-a rugat să o scoată din film.

Regizorul continuă să negocieze realitatea filmării în care este scenarist, cameraman, editor și producător cu nevoile narative ale unui film destinat, de la bun început, unui public vestic. Acest DYI(Do It Yourself) filmmaking, curat guerilla, dă peliculei un aer de documentar și o veridicitate cu atât mai prețioasă cu cât este obținută din clandestinitate.

În ceea ce privește personajele, cei doi tineri interpreți sunt studenți la o școală de actorie, tatăl Wajmei (Haji Gul Aser) o prezență cinematografică remarcabilă, este mai experimentat, fiind protagonist și în filmul de debut al regizorului Kabuli Kid, dar ceilalți membri ai distribuției sunt, cu toții, amatori.

Haji Gul Aser (tatăl)
Situațiile, locațiile, interpreții sunt luați din realitate dar pentru a crea un film, regizorul a făcut mai mult, a compus și muzica, iar unele dintre scene erau filmate pe ritmul muzicii pre-înregistrate. Akmar recunoaște că aceasta este inspirată din stilul de lucru al lui Sergio Leone.

Probabil că va mai dura ceva până când acest mic proiect, devenit succes internațional și chiar propunerea de Oscar a Afganistanului va putea fi vizionat în sălile din Kabul. Dar faptul că a fost făcut, este o dovadă că până și o societate opresată și profund marcată de islamismul de stat își poate recâștiga toleranța și poate recupera pasul către modernitate. Chiar dacă acesta începe cu dreptul femeii de a nu păstra un copil nedorit.

Filmul poate fi urmărit în Retrospectiva Festivalului Anonimul X, la București. Link la program și comentarii aici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu